Vasilică și mașina ideală

Vasilica isi dorea tare mult sa aiba o masina. Se gandea la asta aproape tot timpul, se trezea cu asta in gand, muncea cu asta in gand, adormea gandindu-se la fotbal. Ah, nu, adormea gandindu-se ce frumos ar fi sa aiba o masina. Dar nu orice masina!

Daca la inceput imaginea masinii era destul de difuza, neclara… in timp ea capatase mult mai mult contur! Nu orice masina l-ar fi facut fericit, asta era clar!

In decursul anilor cunoscuse multe masini. Unele erau foarte frumoase, dar consumau prea mult (el era un om econom, plus ca ii pasa si de protejarea mediului!). Unele erau foarte ieftine, dar nu ofereau niciun fel de siguranta. Cele foarte bine dotate erau prea scumpe, iar la unele pur si simplu nu-i placea culoarea. ”De ce ai vrea sa-ti cumperi o masina gri?!” se intreba el uneori, gandindu-se cat de mult iubea culorile.

Parea ca, desi oferta era foarte mare si diversificata, nicio masina nu era pe gustul sau. De aceea tot amana achizitionarea uneia pe termen lung. Poate uneori mai imprumuta cate o masina ca sa mearga la serviciu sau in vacanta – era o ocazie buna sa mai invete cate ceva despre masini – dar si despre el: ce-i place si ce nu-i place.

Ii placea mult sa conduca, dar bucuria pe care o simtea conducand era repede inlocuita de acea tristete de a nu avea propria masina, una la care sa tina enorm de mult si care sa-l faca cel mai fericit om!

Isi daduse el seama ca fiecare masina poate avea ceva bun si iti poate aduce bucurie, dar numai daca o gasesti pe aceea potrivita tie, vei simti bucuria mult mai constant, pe termen lung – si nu doar atunci cand esti la volan. Stiti voi, cum sunt oamenii aceia care mesteresc tot timpul la vechea lor masina, nu pentru ca ar avea ea neaparata nevoie, ci pentru ca lor le place sa simta mirosul de ulei de motor pe haine, pentru ca asa imbina sufletul lor cu sufletul masinii. Si ea devine cumva ca si copilul lor – de care sa aiba grija, pe care sa-l iubeasca si sa-l faca sa creasca.

El nu voia neaparat asta, el voia o masina gata construita, completa cu tot ce-i trebuie – nu voia doar ramasitele unei masini ce candva fusese frumoasa si utila, dar acum ramasese acoperita de rugina timpului. Se intampla insa uneori ca astfel de masini sa-l strige dintr-un colt uitat al vreunui parc auto, realizand ca el ar avea dragostea si uneltele necesare sa le repuna pe roti. Dar el nu mecanic isi dorea sa fie pentru o masina – chiar daca facuse si asta de atatea ori.

Lumea ii spunea deseori ca ”masina perfecta nu exista” si ca ar trebui sa nu mai fie asa pretentios si sa aleaga odata o masina! Ca si cand o masina e doar un obiect utilitar de folosit ca mijloc de transport si atat. Ce sa-i faci daca el voia o masina cu motor de BMW, look de Lamborghini, consum de Toyota, siguranta de Renault si caracteristici de trecere pe teren dificil de Nissan Patrol? Lui i se parea doar bun simt sa-ti doresti anumite lucruri care pentru el nu erau exagerate, ci doar combinate intr-un mod ce altora le parea… prea mult. Poate pentru ca ei nu erau asa si nu ar fi putut oferi asta. De ce e rau sa-ti doresti o masina in culoarea curcubeului? ”Exista locuri unde asta nu e ilegal!” isi spunea.

Oricum nu putea intelege cum unii oameni isi aleg masina doar dupa cum arata, sau doar dupa pret. Dar il amuza putin nemultumirea lor ce aparea in relatiile cu masinile aproape de fiecare data: ”putin dai, putin face!” spuneau ei, sau ”esti frumoasa dar esti… consumi mult!”.

Pana la urma Vasilica se gandea ca daca masina aceea potrivita lui nu se gaseste asa usor, si nici el nu ar putea sa o creeze, ar putea atunci sa incerce sa-si ia un scuter. In felul asta nu ar accepta o masina compromis, doar de dragul de a avea o masina, iar scuterul ar fi ”the next best thing”, urmatorul lucru pe lista celor mai frumoase lucruri pe care si le-ar putea dori vreodata si pe care le-ar iubi mai mult decat pe el insusi. Un fel de masina… mai micuta si mai dragalasa. Unii ar fi zis ca e cam superficial, dar ei nu intelegeau prea multa simbolistica.

Problema era ca banca nu i-ar fi oferit credit pentru un scuter, la acest capitol femeile erau avantajate, ele neavand neaparata nevoie de giranti pentru a obtine imprumutul necesar.

Asa ca ce-i ramanea lui Vasilica de facut? Sa viseze in continuare intr-un mod productiv, sa caute in continuare prin parcurile auto din jur (ridicand capota masinilor ce pareau sa ascunda ceva mai mult) si… sa nu lase viata sa treaca pe langa el plangand ca nu are masina Aceea. Sau si mai rau, plangand dupa vreo masina nepotrivita lui, plina de rugina, despre care a crezut candva ca e ”the car”. Si care a fost a lui dar a plecat spre tari mai calde cand a capatat constiinta de sine si pilot automat. Poate totusi a fost el cel care a trimis-o acolo, realizand ca un climat umed nu-i face bine la vopsea. Oricum, ideea e sa aspiri spre ceva mai bun, nu sa plangi dupa ceva mai prost.

Intre timp, the third best thing (al 3-lea lucru pe lista celor mai bune) era foarte accesibil si nu depindea de nimeni altcineva sa-i faca viata mai frumoasa. Poate de aceea reusea mereu sa scoata capul dintre nori si sa se bucure de soare. Pentru ca stia ca soarele e mereu acolo, doar ca uneori norii din noi nu ne lasa sa-l vedem. Ba chiar reusise sa construiasca un dispozitiv (inca rudimentar) de alungat norii din oameni. Iata o idee de afacere! Oare s-ar gasi clienti?

 …

Ioan Stoenică, 31 martie 2011.

(in arhiva mai gasiti si alte povesti din seria Vasilică)